„Braicar” vrea sa-si reduca din cheltuieli

braicar

„Braicar” vrea sa-si reduca, foarte mult din cheltuieli, asa ca are in plan externalizarea unor sectoare de activitate: vanzarea de bilete, dispeceratul şi controlorii de bilete. Pentru acestia din urma, de exemplu, conducerea a gandit un plan care prevede ca angajatele ar urma sa devina PFA (persoana fizica autorizata) cu unica sursa de venit amenzile aplicate calatorilor fraudulosi. Practic, salariatii astfel externalizati ar urma sa se autofinanteze si sa imparta banii din biletele de suprataxa cu firma publica de transport in comun. Aşa cum au explicat surse din cadrul „Braicar”, din cei 20 de lei cat reprezinta amenda aplicata calatorilor prinsi fara bilet sau abonament, 15 lei ar urma sa revina companiei de transport, iar 5 lei s-ar constitui venit pentru controlor. Daca facem un calcul simplu, vom observa ca pentru a strange banii de leafa (circa 900 lei salariu mediu de baza, inclusiv darile catre stat care, in conformitate cu noul plan, ar urma sa fie suportate tot de controlori), fiecare controlor ar trebui să aiba o recolta lunara de 180 de amenzi, adica o medie de cel putin 6 amenzi pe zi. La prima vedere nu pare mult, insa lucrurile se schimba in contextul in care doua treimi dintre calatorii de pe mijloacele de transport ale „Braicar” sunt pensionari titulari de abonament social si doar cativa sunt cumparatori de bilete sau abonamente. Practic, masura nu va face altceva decat sa deschida usa larg abuzurilor si sa-i stimuleze pe controlori sa treaca peste cadavre, la figurat vorbind, ca sa-si faca banii de salariu.

De cealalta parte, conducerea Braicar spune ca lucrurile nu sunt înca batute in cuie: „Avem in analiza mai multe variante de lucru şi cautam solutii ca sa fie bine pentru toata lumea”, ne-a declarat Cornel Sandulescu, directorul general al „Braicar”.

Reamintim ca de cateva luni, „Braicar” a reusit performanta de a-si achita integral obligatiile fiscale restante, fiind la zi cu plata la bugetul de stat general consolidat. In prima etapa compania a predat statului grupul de active reprezentand garajele de pe soseaua Ramnicu Sarat, la schimb cu stergerea unei parti din datorie. In a doua etapa a contractat un credit bancar si a stins restul sumei restante la bugetul de stat.

Liderul sindical al „Braicar”a declarat: „Nu suntem de acord cu concedierea!”

Cea mai recenta disponibilizare la „Braicar” a avut loc în 2011, cand au fost concediati circa 120 de salariati, in principal de la depourile de tramvaie, pe statul de plata ramanand aproximativ 360 de angajati. Motivul acelei restructurari pe parte de personal a fost inchiderea circulatiei tramvaielor pe fondul derularii lucrarilor de modernizare a doua artere rutiere importante (Calea Calarasilor si Bulevardul Dorobantilor), lucrari care au vizat si caile de rulare a tramvaielor. Intre timp, s-a reluat circulatia acestor mijloace de transport pe Calea Calarasilor si ar trebui sa se intample acelasi lucru si in cazul Dorobantiului, cel mai probabil spre final de an.

sursa: Obiectivbr.ro

Pin It

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *