Patriarhul Daniel a sfinţit biserica Mănăstirii Măxineni, ctitorită de domnitorul Matei Basarab

Sursa: adevarul.ro

Biserica Voievodală a Mănăstirii Măxineni din judeţul Brăila a fost sfinţită marţi, 25 septembrie 2018. Sute de persoane s-au îmbrâncit ca să intre în altarul lăcaşului de cult.

Slujba vine după un amplu proces de restaurare a mănăstirii ctitorite de Matei Basarab şi lăsată în ruină după Primul Război Mondial. La slujbă au participat peste zece mii de credincioşi din judeţele Brăila şi Galaţi, dar şi din Bucureşti, Buzău şi alte zone ale ţării.

Mai multe femei au căzut, iar alţi credincioşi au rămas prinşi în gardurile montate. Patriarhul a prezentat parcursul istoric al Mănăstirii Măxineni, amintind şi de faptul că a fost bombardată în anul 1917.

„Vedem taina crucii şi a Învierii simbolizată într-o mănăstire care a fost bombardată, distrusă şi părăsită, dar a revenit la frumuseţea cea dintâi pentru că nu a fost doar reconstruită, ci i s-a dat şi o pictură foarte frumoasă”, a spus Patriarhul Românei.

Sursa: adevarul.ro

Pin It

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.