Un accident tragic a avut loc pe 3 martie 2024 în comuna Roșiori, județul Brăila, soldat cu moartea unei adolescente de 16 ani. Ana Maria a decedat după ce mașina condusă de iubitul ei de 23 de ani, aflat sub influența alcoolului, a ieșit de pe șosea și a lovit 11 copaci. Potrivit De Brăila, Judecătoria Făurei l-a condamnat recent pe șofer la 2 ani și 10 luni de închisoare.
Sentința a fost pronunțată pe 29 ianuarie și prevede 2 ani și 6 luni pentru ucidere din culpă și 1 an pentru conducere sub influența alcoolului. Conform Legii Anastasia din 2023, pedeapsa cu închisoarea este obligatorie în astfel de cazuri, fără posibilitatea suspendării.
Judecătorul a considerat că faptele prezintă „un grad ridicat de pericol social”, dar a luat în considerare și atenuante. Potrivit De Brăila, instanța a notat că victima „nu purta centura de siguranţă, iar în cazul în care ar fi purtat centura de siguranţă, exista posibilitatea diminuării vătămărilor corporale ale acesteia”.
În privința inculpatului, judecătorul a menționat că acesta „a manifestat o atitudine sinceră de recunoaștere și regret a faptei”. De asemenea, s-a luat în considerare lipsa antecedentelor penale și atitudinea de colaborare.
Familiei victimei i-au fost acordate despăgubiri în valoare de 170.000 de euro. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
Accidentul s-a produs dimineața, pe drumul județean 211D. Șoferul consumase alcool în noaptea precedentă și conducea cu 83 km/h în localitate. Ana Maria a fost aruncată din mașină și a suferit leziuni fatale.
Ştiri, Știri România, Update me
Stiri Braila – Cele mai Noi Știri | Libertatea Read More