Procurorii spun că dentista Marina Gavril, ucisă de un bărbat în iulie, cu mai multe lovituri de cuțit în cabinetul ei din orașul Brăila, a fost omorâtă pentru a ascunde o tâlhărie. Ancheta a arătat că bărbatul a intrat în cabinetul ei pentru a-i fura telefonul şi cardul bancar, de pe care a scos bani de la mai multe bancomate, transmite News.ro.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila anunţă, luni, schimbarea încadrării juridice în dosarul în care se cercetează uciderea dentistei din Brăila.
Astfel, s-a renunţat la acuzaţia de omor calificat cu premeditare, iar principalul suspect este acum acuzat de omor calificat pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni.
De asemenea, s-a dispus „extinderea urmăririi penale şi a acţiunii penale faţă de inculpatul M.M pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată (…) efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos (…) şi accesul ilegal la un sistem informatic”.
„În fapt, s-a reţinut că inculpatul M.M a comis, la data de 16.07.2024, infracţiunea de omor calificat în varianta agravatei «pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni», când inculpatul a pătruns, fără drept, în cabinetul victimei, înarmat cu un obiect tăietor-înţepător (posibil cuţit), a comis infracţiunea de tâlhărie calificată, în variantele agravatelor «prin folosirea unei arme ori substanţe explozive, narcotice sau paralizante» şi ,«prin violare de domiciliu sau sediu profesional», sustrăgând victimei, prin violenţă extremă, telefonul mobil, precum şi cardul bancar pe care l-a folosit la bancomatele altor bănci, efectuând operaţiuni de retragere în numerar”, arată procurorii.
„Cercetările continuă prin administrarea tuturor mijloacelor de probă apreciate a fi concludente, pertinente şi utile cauzei, cu respectarea dreptului la apărare şi a celorlalte principii fundamentale ale procesului penal”, au mai transmis procurorii.
Doctorița Marina Gavril, 41 de ani, originară din Republica Moldova, a fost găsită moartă, în seara de 16 iulie, în cabinetul său. Poliţiştii afirmau atunci că ea avea urme de violenţă, fiind declanşată o anchetă.
Principalul suspect în acest caz, Maricel Mihai, a fost prins de polițiști pe 20 iulie și a fost dus la audieri. Apoi, a fost reținut pentru 24 de ore, după care a fost arestat preventiv. Arestul preventiv în cazul său a fost prelungit până la data de 18 septembrie 2024, inclusiv.
Ştiri, Știri România, Update me
Stiri Braila – Cele mai Noi Știri | Libertatea Read More